Acesta a fost adăugat la lista de Recomandări principale!

Conectați-vă sau creați-vă un cont pentru a vă salva preferințele și pentru a primi recomandări personalizate.

AutentificareÎnregistrare

Autentificați-vă pentru a putea aprecia

Autentificați-vă sau înregistrați-vă pentru a putea aprecia acest conținut

AutentificareÎnregistrare

Lux

Trăiți cele mai spectaculoase experiențe de lux în Dubai

Tue, April 30, 2024

Dubai este un luxos și unic loc de joacă, așadar iată o listă a lucrurilor de neratat, care cu siguranță vă vor impresiona.

Dubai este un luxos și unic loc de joacă, așadar iată o listă a lucrurilor de neratat, care cu siguranță vă vor impresiona.

1

Porniți în larg într-o croazieră privată

dubai-luxury-experiences-yacht-3

Una dintre activitățile de weekend preferate ale comunității turistice (după brunch, desigur) este ieșirea cu barca în largul apelor înspumate ale Golfului Persic. Duceți lucrurile și mai departe închiriind un iaht de lux pentru un tur personalizat de-a lungul coastei orașului, pentru dumneavoastră și prietenii dumneavoastră. Xclusive Yachts vă pune la dispoziție un echipaj complet și un itinerar deschis, personalizat nevoilor oaspeților săi. Da, puteți alege să vă bucurați de o zi de lux relaxându-vă la soare, cu priveliști de neegalat ale liniei orizontului Dubaiului, surprinse din largul coastei, sau puteți să vă bucurați de o croazieră specială în doi, la apus de soare.

 
3

Rezervați-vă o plimbare cu elicopterul

Helicopter Ride in Dubai

Vă grăbiți sau nu aveți chef să folosiți mașina? Hotelurile de cinci stele din Dubai sunt dotate cu propriile heliporturi dintr-un motiv bine întemeiat. Hoteluri precum Burj Al Arab pun la dispoziție serviciile unui elicopter oaspeților care doresc să petreacă câteva zile de răsfăț sau celor care, pur și simplu, vor să ajungă la un ceai select. Nu trebuie decât să rezervați deplasarea la înălțime la recepție. Altfel, mai puteți încerca HeliDubai – un serviciu VIP, care vă stă mereu la dispoziție pentru transferuri la hotel, terenuri de golf sau chiar la mall.

5

Admirați jocurile de polo în Dubai

Cunoscut drept sportul regilor, polo este o ditracție populară în Dubai, unde originile ecvestre ale Arabiei sunt încă evidente în rândul membrilor casei regale și ale nobilimii. Desert Palm Resort găzduiește mai multe meciuri prestigioase în timpul sezonului de polo, care are loc între lunile octombrie și aprilie, când oaspeții înstăriți se bucură de soare și de companie. Treceți-vă numele pe lista de VIP-uri, aflând ce evenimente apar pe Calendarul Dubaiului în timpul șederii dumneavoastră. Și vizitatorii pot urca în șa, putându-și perfecționa loviturile la clubul de polo al stațiunii.

6

Urcați-vă la volanul unei super-mașini

Într-un oraș în care până și forțele de poliție patrulează în Lamborghini, mașinile performante sunt un accesoriu de nelipsit pentru persoanele importante. Alăturați-vă acestora închiriind o super-mașină de la companii precum VIP Rent A Car, Paddock Luxury  și Prestige Exotic Car Rental, unde vi se oferă cele mai tari mașini marca Ferrari, Maserati și multe altele. Priviți cum zgârie-norii dispar în oglinda retrovizoare, în timp ce dumneavoastră goniți pe faimoasa Sheikh Zayed Road din Dubai sau vă plimbați prin Jumeirah Beach Residences sau Dontown Dubai. A venit momentul să vă faceți remarcați.

7

Ora de ceai, cu o notă aparte

Descoperiți abordarea din Dubai a distracției englezești cu experiențe deosebite legate de ceaiul de după-amiază. Când vine vorba de lux, aproape nimic nu se ridică la înălțimea ofertei – sau a atmosferei de inspirație otomană – de la Sultan’s Lounge de la Jumeirah Zabeel Saray de pe The Palm. Serviți-vă ceaiul pe frumoasa terasă exterioară a hotelului sau, în timpul lunilor mai calde, savurați atmosfera senzațională din interiorul acestei stațiuni pitorești. Dacă vă e poftă de ceva dulce, opriți-vă la chioșcul celebru al hotelului, de unde vă puteți procura o autentică înghețată turcească.

8

Golf pe un teren de golf dedicat campionatelor

Emirates Golf Club in Dubai

Loviți mingea pe terenul de golf Majlis de la Clubul de Golf al Emiratelor și mergeți pe urmele unor nume mari ale golfului , precum Tiger Woods, Rory McIlroy și Ernie Els. Recunoscut drept unul dintre cele mai dificile și satisfăcătoare etape ale Turneului European, aleile șerpuitoare ale terenului cu 18 găuri sunt de neratat pentru orice jucător de golf care se respectă. Realizat de Karl Litten, acesta este primul teren cu iarbă din Orientul Mijlociu și găzduiește anual Omega Dubai Desert Classic.

10

Admirați cele mai frumoase priveliști ale orașului

Atlantis Palm Jumeirah Balloon Dubai

Admirați panorama inegalabilă a coastei și orizontului strălucitor ale Dubaiului din nacela Dubai Balloon, un balon cu heliu, care-și ridică turiștii la înălțimi de până la 300 de metri. În cele 10 minute, cât durează plimbarea prin văzduh, veți avea parte de cea mai impresionantă priveliște a Palmierului și veți putea admira în toată splendoarea sa această minunăție făcută de om. Dacă vremea este bună, puteți vedea chiar până la Burj Khalifași Downtown Dubai.

Dubai Balloon
Nou și la modă
  • Atlantis The Palm - Crescent Rd - Dubai