Cultura și tradițiile locale
Descoperiți căldura ospitalității arabe, bogatele tradiții culinare și obiceiurile mărețe care alcătuiesc cultura plină de viață a Dubaiului.
Îmbrăcămintea tipic emirateză
Întrucât în Dubai sunt reprezentate aproximativ 200 de naționalități, moda poate fi incredibil de variată - și totuși ținuta tradițională din EAU este îndrăzneață și distinctivă. O puteți observa peste tot în oraș.
Vestimentația națională emirateză este un simbol al mândriei și identității, gândită cu dublul scop de a fi confortabilă și de a respecta credințele religioase. În Dubai, bărbații poartă un veșmânt larg, lung până la gleznă, realizat din bumbac alb, cunoscut sub numele de kandoora sau dishdasha. Pe cap, poartă ghutrah, fixată cu un agal, un tip de cordon negru. Acest articol de vestimentație era inițial folosit pentru protejarea feței de condițiile aspre din deșert.
În mod tradițional, femeile din Dubai poartă abaya – un veșmânt lung, negru, care cade lejer peste îmbrăcăminte. Acesta se poartă peste îmbrăcămintea de tip occidental sau un veșmânt lung, tradițional, cu mâneci lungi, cunoscut sub denumirea de jalabeya. Pe cap, se poartă adesea o eșarfă neagră, numită shayla.
Mâncăruri specific emirateze
Cunoașteți diferența dintre karak și chebab? Știți prin ce se deosebește lugaimat de labneh? Cu toate că orașul este recunoscut pentru incredibilele opțiuni de luat masa, bucătăria locală emirateză se face imediat remarcată și vă oferă o fereastră spre cultura și tradițiile Dubaiului. Intrați în câteva dintre numeroasele restaurante emirateze și gustați mâncărurile delicioase din meniu. Iată câteva mâncăruri, de început!
Carne de cămilă: servită într-o multitudine de feluri – deseori însoțită de orez sau sub formă de burgeri.
Curmale: fructe dulci și delicioase, deseori umplute cu alte bunătăți, cum ar fi semințele și fructele oleaginoase.
Fouga deyay: orez cu pui la grătar, marinat în mirodenii specifice emiratelor.
Gahwa: cafea tradițională arabă, adesea servită într-un ibric dallah.
Harees: grâu fiert, decorticat sau măcinat, amestecat cu carne și condimente.
Kabsa: orez basmati cu carne, amestecat cu șofran și nucșoară și alte mirodenii.
Karak chai: un ceai cu mix de condimente, originar din sub-continentul indian.
Luqaimat: găluște dulci și lipicioase, stropite cu sirop de curmale.
Shorbat adas: o delicioasă supă de linte, ușor condimentată – adesea servită ca prim fel.
Shuwaa: miel fiert la foc mic, nuci prăjite, stafide și orez - cunoscut și sub denumirea de ouzi.
Ospitalitate și etichetă
Hasan al-diyafa (ceea ce noi cunoaștem drept „ospitalitate”) este o parte intrinsecă a stilului de viață beduin, care se leagă de tradițiile vieții din deșert. Mulți sunt de părere, de asemenea, că credința și primirea de oaspeți merg mână în mână - iar aceste obiceiuri sunt vii și astăzi în Dubai. Vă vom explica pe scurt!
Marhaba: cuvântul folosit în limba arabă pentru „bun-venit”, la intrarea în casa cuiva.
Salaam alaykum: „Pacea să fie cu tine” – la care răspundeți cu „walaykum salaam”.
Gahwa: cel mai adesea, oaspeții sunt serviți cu cafea arabă, înainte de masă. Nu uitați să restituiți ceașca goală folosind mâna dreaptă.
Decență:sunteți în vizită într-o casă din zonă? Vă recomandăm îmbrăcămintea lejeră, lungă, care să vă acopere corpul. În mod normal, va trebui să vă lăsați încălțămintea la ușă.
Nas în nas: în EAU, mulți bărbați din Emirate se ating cu nasul sau se ating pe obraz când se cunosc prima dată. Nu este, însă, o tradiție pe care vizitatorii trebuie să o respecte.
Majlis: multe case au o cameră de primire, rezervată ocaziilor speciale sau oaspeților. În mod normal, presupune așezarea pe jos, pe perne, o tradiție care se trage de când oamenii locuiau în corturi.
Mâini și picioare: bărbații dau mâna cu toți cei prezenți, dar rețineți că e posibil ca anumite doamne să nu dorească acest lucru. Atunci când vă așezați, îndreptarea vârfului picioarelor în direcția unei persoane anume poate fi văzută ca gest ofensator.
Cina: masa de seară este, de obicei, servită pe un platou rotund, imens - fiți pregătiți să vă folosiți mâinile!
Artele arabe și meșteșugurile tradiționale
Artele și meșteșugurile locale încă se practică în mod obișnuit în Dubai și pe tot cuprinsul EAU. Puteți găsi multe exemple în acest sens în magazinele de tip butic din Cartierul Istoric Al Fahidi, cu exemple moderne, artistice, deseori prezentate în diferite galerii de pe Alserkal Avenue.
Caligrafia: alfabetul arab este al doilea sistem utilizat pe scară largă pe tot globul. Acest mod decorativ de scriere este cunoscut sub numele de khatt, care derivă din cuvântul folosit pentru „linie”, „design” sau „construcție”.
Tatuajele cu henna: purtate inițial de către miresele din regiune pentru a atrage norocul în căsnicie, arta tatuajelor făcute pe corp cu cerneală henna continuă să fie un popular tratament de înfrumusețare în Dubai până în zilele noastre.
Parfumuri: lumea arabă este cunoscută pentru parfumurile puternice, multe dintre mărcile moderne de parfumuri combinând aromele tradiționale de bază cu o multitudine de influențe noi. Vizitați Al Shindagha Museum pentru a afla totul despre arta parfumurilor.
Olăritul: oamenii prelucrează lutul din cel de-al treilea mileniu î.e.n. Pe lângă vase decorative și recipiente pentru tămâie, vasele din lut sunt în continuare extrem de eficiente la răcirea apei de băut.
Împletitul: curele, șei, corturi, coșuri și multe altele. Tradiționala tehnică de împletire, cunoscută sub numele de al sadu, utiliza lână sau păr de capră, de oaie ori cămilă pentru realizarea unor articole de bază.
Muzică, sărbători și festivități în Dubai
Muzică: muzica a fost dintotdeauna legată de poezie, în tradiții precum Al Shila și Al Wana muzica și versurile îmbinându-se perfect. În ceea ce privește muzica modernă, astăzi scena muzicală a Dubaiului include atât artiști autohtoni, care încântă clienții cafenelelor din zonă, cât și superstaruri internaționale, care umplu arenele și sălile de concert din tot orașul.
Dans: turiștii se pot considera norocoși să vadă bărbați încolonați, jucând al-ayyala, ținând în mână bețe de bambus și mișcându-se într-un ritm sacadat. Printre alte forme de dans se mai numără și razfa, care deseori implică recitarea unor versuri și manevrarea de obiecte, precum pumnale sau puști.
Poezie: diferitele tipuri de poezie din EAU au primit influențe atât din afară, cât și local, mulți poeți notabili fiind originari din emirate. Multe dintre poezii sunt imortalizate într-un stil caligrafic, fiind aduse la viață cu imagini vizuale izbitoare, poezia Nabati fiind un element cheie al tradiției emirateze.
Nunți: odinioară se obișnuia ca nunțile să fie celebrate în casa familiei, decorată cu steaguri și stegulețe. Petrecerea dura trei zile și avea loc și un ospăț. Astăzi, nunțile se țin cel mai des într-o sală de festivități sau într-un local pentru nunți, existând petreceri discrete dedicate atât oaspeților de sex masculin, cât și oaspeților de sex feminin.
Sărbătorile legale în EAU
Citiți mai departe și aflați despre sărbătorile publice importante din Dubai.
Eid: Eid Al Fitr și Eid Al Adha (ambele adesea prescurtate „Eid”) sunt importante sărbători religioase din EAU și ale musulmanilor din lumea întreagă. În această perioadă, se pune accentul pe timpul petrecut cu familia, se trimit felicitări speciale de Eid și se fac acte de caritate față de cei în nevoie și sărmani.
Ramadan: cea de-a noua lună a calendarului islamic este o perioadă în care oamenii sunt mai atenți la curățenia sufletească și la înălțarea spirituală. În cazul persoanelor adulte care se bucură de o stare bună de sănătate, acest lucru implică postul din zori – după masa suhoor – până la apus de soare, când oamenii se opresc din post, luând cina, cunoscută sub numele de iftar.
Ziua Unirii: Cunoscută anterior sub numele de Ziua Națională a EAU, Ziua Unirii comemorează remarcabila istorie a EAU. Se sărbătorește în fiecare an în data de 2 decembrie și marchează unirea emiratelor, care a avut loc în această zi în anul 1971.
Porniți în aventură
Dacă a vedea înseamnă a crede, ce ar fi să aruncați o privire mai atentă?